Extremely Loud and Incredibly Close

Love me, because love doesn’t exist, and I have tried everything that does

Dangerous in Diamonds

To live in a new place is a beautiful, thrilling thing, and it can show you that you can be whoever you want — on your own terms. It can give you the gift of freedom, of new beginnings, of curiosity and excitement. But to start over, to get on that plane, doesn’t come without a price. You cannot be in two places at once, and from now on, you will always lay awake on certain nights and think of all the things you’re missing out on back home.

the light can get in. The light can get out

Maybe its like you said before, all of us being cracked open. Like each of us starts out as a watertight vessel. And then things happen – these people leave us, or don’t love us, or don’t get us, or we don’t get them, and we lose and fail and hurt one another. And the vessel starts to crack in places. And I mean, yeah once the vessel cracks open, the end becomes inevitable.  But there is all this time between when the cracks start to open up and when we finally fall apart.

And its only that time that we see one another, because we see out of ourselves through our cracks and into others through theirs. When did we see each other face to face? Not until you saw into my cracks and I saw into yours. Before that we were just looking at ideas of each other, like looking at your window shade, but never seeing inside.

But once the vessel cracks, the light can get in. The light can get out.

Si ce-ai sa scrii ma rog despre bunica-ta?

Si totusi nu-i la fel.

Toate-i apar altminteri. E mult mai mic si mult mai mare decat cel ce-a venit sa stea la bunici. In loc sa fie tanar, pierzandu-si copilaria, intinereste cu copilaria-n el. Nu-i tulbure. E transparent. Atat de transparent incat bunicii nici nu-l vad, privind prin el numai nepotul cam blegut care, cu toate ca fumeaza, tot copil e. Ninge naiv pe casa bunicilor. Nepotul simte ca acus incepe viata: drumul printre altii. Inima lui e grea ca un desag pe umar, în care-si va purta bunicii, iarna veche si copilaria lui.

 

Ani si morminte dorm intre intrebare si raspuns.O noua iarna incepe la fereastra, cu copaci, mosnegi si alti copii.

— Si ce-ai sa scrii, ma rog, despre bunica-ta?

Ninge naiv.

de fiecare data ma opresc aici :)

Si azi ti`ai facut curaj sa-mi spui un simplu noapte buna, tu nu ai mai scris de mult, eu m`am oprit de ceva vreme.

“Ninge naiv.

Poate ca pe o fereastra un deget mic a desenat o casuta cu o usa si doua ferestre si hoceagul din care iese codita unui carliont de fum….

Asa incepe iarna: intr-o dimineata alba, cu copaci mosnegi si altii copii.”

Si imi pare bine ca m`ai gasit cumva morocanoasa  , cu ochii mici si umflati de somn…nu eram apatica ci doar un simplu copil botos,visat ,transpirat, somnoros.

“-De ce ma chinui la ora asta?”

“-Pentru ca pe mine de multe ori m-au chinuit astfel de ore”

cu zahar ars…

We’re adults. When did that happen? And how do we make it stop?

femei si zile ploioase

Se poate intampla sa acumulezi o cantitate  mare de informatii,incat capacitatea de punere in practica a lor se indreapta catre un nivel minim.

Totdeauna lumea imperfecta va fi perfecta pentru cineva,despre care nici nu banuiesti . Poate ca tocmai de asta uneori nici nu stii ca ochii rosii si obositi sunt preferati in locul celor senini si stralucitori,si ca glumele (abia aici imperfectiunea unei reactii)nu arata nepasarea,ci doar te fac sa zambesti cand tu ai ochii inecati in plans.
Uneori tanjim dupa o mizerie pe care am trait’o prea inconstient,prea repede,pentru ca un trup murdar de soare,de sarea unei mari…de tremurul unui cort,ori caldura unei banchete era de ajuns.
Mizeria nu revine niciodata daca ai ajuns sa crezi ca perfect insemna curat!deoarece curat insemna nimic,si corect insemna -inca insemna- monotonie.Si pana in momentul in care nu cazi in fata’i,nu vei sti cat de sus erai in bratele sale…caci oricat de murdare ar fi fost niste maini,ele nu te’au lasat odata sa cazi pe asfaltul curat si astfel sa te ranesti.
Perfectiunea e acolo unde ochii kaki te’au privit intotdeauna  bland,unde cutia cu detalii si ignoranta te ranea,dar incerca sa’ti tina de cald atat cat o duce capul…Si poate ca la un momentdat ai fi tentat sa crezi ca las e omul care nu e in stare sa lase totul pentru un suflet care e totul lui.Dar nu ,nu e asa:las este abia acela care simte ca trebuie sa lase totul si se impiedica in frica de a ramane cu nimic!!! ( you do the math now!)

De data asta nu mai vin si plec ca si cum as fi vrut sa’ti dau peste cap linistea

tarziu

Te avertizez pentru ultima oara: nu ma mai prinde de mana!!! Nu ar fi prima oara cand iti aluneca printre degete…

Ce-a mai ramas din mine

E ca in constructia desenelor animate. Se succed cu o repeziciune infricosatoare mii de imagini sub tine, pleci genele, ridici genele….la fiecare clipire personajul peste care te apleci sa-l privesti in suflet se schimba.

Unde e rautatea? Unde e rautatea intr-un suflet secatuit, doar pentru ca a continuat sa colinde aiurea?

E vina drumetului ca nu-si mai gaseste drumul spre casa!?!

Te uiti la mine cu privirea aia goala, ca si cum m-ai judeca si dincolo de toate ai incepe sa ma urasti pentru lipsa de suflet…si ma urasti ma ales pentru ca oricat de mult te-ai chinui, in negrul ochilor mei nu mai e reflexia a ceea ce am vazut ieri dimineata cand m-am trezit, nu se vede nici prima imagine de acum doua dimineti in urma, nici cea de acum o clipa…

Cel mai mult ma urasti pentru ca nu stii ce vad ochii mei vii si tristi, asa cum i-ai iubit. Ma urasti pentru ca nu stii de cate ori s-au uitat in alti ochi, si de cate ori o vor mai face, fix in acelasi mod in care te privesc pe tine acum.

Pentru ca ti-e teama sa nu se compare toate aceste atingeri intre ele, sa nu fie masurata forta strangerilor de mana, cea mai mica diferenta intre imbinarea formelor.

Nu…nu ma uit in gol, ba chiar mi-e rusine ca te privesc cu toata sinceritatea, asa cum am facut-o de fiecare data!

Dar nu de fiecare data ai fost tu in fata mea! Ma cataloghezi vinovata pentru ca nu am pic de suflet. Insa nu, nu e vina mea ca nimeni nu are destul suflet cat sa fie de ajuns pentru amandoi…

“de ce m-ai vrea? ca sa te opresc in mijlocul strazii, intre masinile care claxoneaza amenintator, doar ca sa ma privesti cand plec? te-as iubi dar ma uraste omul de zapada din mine. mai bine inchiriaza un film bun si uita ca vrei sa-mi visezi genele la noapte”